EȘTI AICI:
Anunţ privind ocuparea unui post de referent de specialitate

Anunţ privind ocuparea unui post de referent de specialitate

Data concursului: 26 martie, 2024
Ora concursului: 10:00
Locația concursului: Sediul central al U.V.T., Timişoara, Bd. Vasile Pârvan, nr. 4,

1. Comisia de concurs:

  • Tiplea Lavinia Diana   – Președinte;
  • Alexandra Cioapo – Membru 1;
  • Mircu Anca – Membru 2;
  • David Diana – Secretar comisie

2. Comisia de contestaţie:

  • Barna Flavia    – Președinte;
  • Has Daniela  – Membru 1;
  • Puiu Ramona – Membru 2;
  • David Diana – Secretar comisie.

3. Membri supleanți comisie concurs:

  • Daescu Remus
  • Bacanu Horea

4. Membru supleant secretar comisie de concurs:

  • Dicso Vanessa, Departament Resurse Umane.

 

Detalii suplimentare

După afișarea rezultatelor finale obținute, după caz, candidații nemulțumiți pot depune contestație în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afișării rezultatului final.

Comunicarea rezultatele comisiei de soluționare a contestațiilor, se afișează în maximum o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestațiilor.

 

Informaţii suplimentare se obţin la Departamentul Resurse Umane, tel. 0256/592159.

 

Departament Resurse Umane

Diana David

Probele de concurs:

Concursul pentru ocuparea posturilor vacante constă în 3 etape succesive, după cum urmează:

  1. selecția dosarelor de înscriere;
  2. proba practică – 10:00;
  3. interviu (probă de inteligență) – ora 13:00.

Fiecare probă este eliminatorie.

Bibliografia concursului:

  • Carta Universității de Vest din Timișoara;
  • Anca-Maria Milovan, Costinel Dobre – „Marketing online și social media”, Ed. C.H. Beck, 2019;
  • Richard Williams – „Social Media Marketing. Expert Advice, Made Easy”, Ed. Flame Tree Publishing, 2015;
  • Julie Atherton – „Social Media Strategy. A Practical Guide to Social Media Marketing and Customer Engagement”, Ed. Kogan Page Ltd, 2023.

Dosarele de concurs se vor depune până în data de 18.03.2024, ora 15:00 la Registratura UVT (cu mențiunea “În atenția Departamentului Resurse Umane, dosar candidatura post ”Denumirea postului”), sediul central al UVT sau la adresele de e-mail vanessa.dicso@e-uvt.ro, resurseumane@e-uvt.ro şi vor conţine obligatoriu următoarele documente:

  1. cerere formularul de înscriere (Anexa 1);
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitatecopia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz; în cazul în care candidatul şi-a schimbat numele, copii după documente care atestă schimbarea numelui - certificat de căsătorie sau dovada schimbării numelui;
  3. copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
  4. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului;
  5. carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  6. cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează; candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.
  7. adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate. Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii;
  8. certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;.
  9. curriculum vitae, model comun european;
  10. declarație privind autenticitatea documentelor (Anexa 2).

-    Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şj calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.

Actele prevăzute la pct. IV lit. b), c), d), vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea, de către o persoană desemnată din cadrul Departamentului Resurse Umane anterior sau în ziua stabilită pentru concurs.

Informaţii privind postul de referent de specialitate, din cadrul Departamentului/Serviciului Comunicare, Imagine și Marketing Instituțional:

  • Postul de referent de specialitate este subordonat Directorului Departament.
  • Durata şi condiţiile muncii: postul este pe perioadă determinată – 1 an, cu posibilitate de prelungire, durata timpului de lucru fiind de 8 ore/zi, respectiv 40 ore/săptămână în condiţii normale de lucru;
  • Salariul minim brut a postului este de 5.537 lei.
  • Indemnizatia de hrană este de 347 lei.
  • Perioada de probă este de 30 zile conform legii;
  • Concediul de odihnă şi durata acestuia: se acordă anual în conformitate cu prevederile Codului Muncii-republicat, şi a legilor speciale (dacă este cazul).

 

Condiții generale:

  1. are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  2. cunoaște limba română, scris și vorbit;
  3. are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  4. are capacitate deplină de exercițiu;
  5. are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  6. îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  7. nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

 Condiții specifice:

  • Studii superioare finalizate;
  • Cunostinte solide de utilizare a programelor de design grafic, cum ar fi Adobe Photoshop, Illustrator, InDesign, etc;
  • Asigurarea că materialele grafice sunt în conformitate cu standardele de calitate și cu cerințele tehnice;
  • Respectarea termenelor limită;
  • Actualizarea constantă a cunoștințelor și abilităților în domeniul designului grafic;
  • Creativitate și atenție la detalii;
  • Capacitatea de a lucra sub presiune și de a respecta termenele limita;
  • Cunostinte de limba engleză (nivel mediu-avansat);
  • Realizarea materialelor grafice conform manualului de indentitate al UVT;
  • Conceperea și realizarea identității vizuale și a materialelor aferente diferitelor evenimente organizate de universitate sau de partenerii săi, atunci cand este cazul;
  • Cunoașterea detaliată a diverselor principii de design (ex.: white space, cromatică, tipografie, layout, logo design etc.);
  • Capacitatea de a identifica resurse online și cunoașterea principalelor depozite de resurse;
  • Abilitatea de a conlucra cu diferite aplicații concomitent, în cadrul aceluiași proiect;
  • Cunoașterea principiilor de User Experience (UX) și felul în care se aplică la nivel de design grafic; capacitatea de adaptare a materialelor în funcție de publicul țintă;
  • Abilitatea de a crea o varietate de materiale:print (broșuri, flyere, reviste, afișe etc.),digital (social media covers & posts, web banners & ads etc.),customizare obiecte, bannere de mari dimensiuni și expo (roll up, spider, wave etc.);
  • Asigură o comunicare facilă cu colaboratorii din departament (copywriter, social media officer, press officer) în vederea realizării materialelor sau a campaniilor publicitare.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.