InfraBooster este un program de formare modular, desfășurat în ritm propriu, destinat reprezentanților organizațiilor științifice care dețin infrastructuri de cercetare (RI – research infrastructures). Programul oferă oportunitatea de consolidare a capacităților și îndrumare în proiectarea de servicii bazate pe infrastructuri care pot fi oferite companiilor.
Programul va promova colaborările de tip academic-industrie, sporind expunerea internațională și capacitatea de inovare a instituției lor, și îi va ajuta să stabilească o nouă sursă de venituri.
Participanții vor dobândi un vocabular comun și o înțelegere mai profundă a modului în care infrastructurile de cercetare pot fi utilizate în colaborarea dintre știință și industrie. De asemenea, programul ajută la identificarea infrastructurilor viabile din cadrul unei organizații, permițând echipelor de cercetare să se implice în activități de valorificare comercială.
La finalizarea cu succes a programului, participanții primesc un certificat cu eticheta EIT, care confirmă acreditarea lor într-un program educațional aliniat la standardele EIT.
Structura cursurilor:
- Introducere în traseele de certificare InfraBooster: cunoștințe, abilități și competențe; beneficii pentru participanți și organizațiile lor;
- Valorificarea infrastructurilor de cercetare pentru transferul de cunoștințe: vor fi abordate tematici precum cea de-a treia misiune a universităților și institutelor publice de cercetare; monetizarea cercetării în organizațiile științifice, transferul tehnologic, spin-off-uri, cercetare contractuală, servicii analitice și educație etc.
- Cum se selectează infrastructurile de cercetare pentru transferul de cunoștințe: infrastructuri identificabile, relevante și competitive; căutarea elementelor de diferențiere; RI ca bază pentru strategia comercială.
Structura programului:
Programul de bază InfraBooster este gratuit și disponibil în continuu pe tot parcursul anului, în format online. Acesta include o varietate de metode de învățare:
- Studii de caz – analizarea oportunităților de transfer de cunoștințe și a proceselor de luare a deciziilor;
- Materiale Q&A – abordarea aspectelor esențiale ale valorificării infrastructurilor de cercetare;
- Exerciții practice – selectarea și evaluarea oportunităților de colaborare în cercetare și dezvoltare.
Participanții parcurg cursul individual prin intermediul platformei Kampus VLE, având libertatea de a învăța în propriul ritm. Programul rămâne accesibil până la finalul anului 2025, fără date fixe de început sau de final, și se desfășoară exclusiv în limba engleză.
Eligibilitate:
Cei interesați trebuie să îndeplinească aceste condiții:
- Să locuiască și să lucreze într-una dintre țările RIS (Regional Innovation Scheme) – printre care se numără și România;
- Să fie angajat(ă) într-o instituție de învățământ superior sau într-un institut public de cercetare care deține infrastructuri de cercetare cu relevanță comercială:
- Prioritate vor avea oamenii de știință, tehnicienii și experții care activează în: centre de transfer tehnologic, centre de cercetare și birouri care sprijină activitățile de CDI;
- *De asemenea, aplicațiile sunt deschise persoanelor care nu sunt încă angajate într-o organizație de cercetare, dar care urmează activ o carieră în infrastructurile de cercetare și transferul tehnologic.
Pentru mai multe informații despre acest apel, vă invităm să accesați această pagină
