„Inteligența artificială nu va schimba doar conținutul cursurilor academice, ci și cine decide ce merită învățat, cine predă, cum este evaluată competența și ce valoare va mai avea o diplomă. Aceasta este ideea centrală a raportului „Four Future Scenarios for Training and Adult Education in Singapore – Horizon 2035”, elaborat recent în cadrul Institute for Adult Learning al Singapore University of Social Sciences (Ang, Huang & Chen, 2026)”, arată rectorul Universității de Vest din Timișoara (UVT), prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea.

Rectorul UVT completează: „Raportul nu încearcă să prezică viitorul, ci construiește patru scenarii plauzibile pentru anul 2035. Ele se bazează pe analiza a peste 4.000 de publicații și materiale recente, precum și pe consultarea a peste 100 de reprezentanți ai furnizorilor de formare, companiilor, asociațiilor profesionale, autorităților și comunității educatorilor. Deși analiza se referă la Singapore, întrebările formulate sunt relevante și pentru România, unde formarea adulților, reconversia profesională și adaptarea universităților la transformările pieței muncii devin tot mai importante. Raportul pornește de la două întrebări. Prima este cine va decide ce competențe vor avea  valoare în viitor: instituțiile publice și organismele naționale de certificare sau angajatorii, comunitățile profesionale și piața? A doua privește modul în care vor fi formate competențele: în principal prin profesori și programe structurate sau prin sisteme de inteligență artificială, trasee personalizate și învățare la cerere? Din combinarea acestor două dimensiuni rezultă patru viitoruri posibile.”

Un sistem sigur, dar care se poate mișca prea încet

„Primul scenariu, denumit „Sistemul de încredere”, este cel mai apropiat de organizarea tradițională a educației în care Statul stabilește standardele, instituțiile acreditate eliberează calificările, iar profesorii rămân responsabili de procesul de învățare. Diploma are valoare deoarece respectă aceleași standarde indiferent de instituția în care a fost obținută. Avantajul unui asemenea sistem este încrederea. Angajatorii pot interpreta mai ușor calificările, iar cursanții beneficiază de programe coerente și de sprijin uman. Dezavantajul apare atunci când procedurile de actualizare a programelor sunt mai lente decât schimbările din economie. Un curriculum poate fi bine reglementat, dar poate ajunge să certifice competențe care nu mai corespund cu tehnologiile utilizate în companii”, arată rectorul UVT.

„Pentru România, acest scenariu este foarte familiar, deoarece sistemul de educație și formare se bazează în mare măsură pe diplome, acreditări și standarde stabilite central. Problema nu este existența standardelor, care rămân necesare, ci viteza cu care acestea pot fi revizuite. Programele universitare și ocupaționale ar avea nevoie de mecanisme mai rapide prin care angajatorii, absolvenții și organizațiile profesionale să semnaleze apariția unor competențe noi. Universitățile nu trebuie să renunțe la rigoare, dar ar putea completa programele de studii cu microcertificări, module scurte și cursuri actualizabile anual. Profesorul ar avea astfel libertatea de a integra rapid tehnologii și probleme noi, fără ca întregul program să aștepte un ciclu administrativ îndelungat de revizuire”, completează profesorul universitar Marilen Gabriel Pirtea.

Învățare personalizată de AI, cu riscul dispariției sprijinului uman

„În cel de-al doilea scenariu, numit „Rețeaua de competențe bazată pe AI”, statul continuă să stabilească standardele, dar inteligența artificială preia o parte importantă din proiectarea, furnizarea și evaluarea învățării. Cursanții nu mai trebuie să aștepte formarea unei grupe sau să participe la un program organizat într-un interval determinat. Ei pot învăța în ritmul propriu, iar sistemul le adaptează permanent conținutul și dificultatea. Acest model poate extinde accesul la educație pentru angajații care lucrează în schimburi, pentru părinți, pentru persoanele din localități mici și pentru cei care nu pot participa la cursuri organizate după un program rigid. Inteligența artificială poate identifica lacunele de competență și poate propune un parcurs individualizat. Riscul este ca sistemul să confunde personalizarea conținutului cu înțelegerea persoanei. Un algoritm poate observa că un cursant răspunde greșit, dar nu poate identifica întotdeauna dacă problema este lipsa cunoștințelor, anxietatea, neîncrederea, oboseala sau o experiență profesională negativă. Accesul tehnic la învățare nu garantează progresul”, adaugă rectorul UVT.

Rectorul UVT remarcă: „În România, instrumentele bazate pe AI ar putea reduce diferențele teritoriale și ar putea oferi posibilități reale de formare pentru persoanele care nu locuiesc în marile centre universitare. Totuși, digitalizarea nu ar trebui folosită doar ca soluție ieftină pentru înlocuirea profesorilor. Ar fi necesar un model hibrid, în care AI oferă conținut, exerciții și feedback imediat, iar profesorii, tutorii și consilierii intervin în momentele importante: diagnosticarea nevoilor, motivarea cursanților, evaluările cu miză ridicată și transferul învățării în activitatea profesională.”

Reputația specialistului poate deveni mai valoroasă decât diploma

„Cel de-al treilea scenariu, „Economia reputației”, descrie o piață în care formarea este realizată de practicieni recunoscuți, iar valoarea unui curs rezultă din performanța participanților, nu din acreditarea formală. Angajatorii aleg specialiști care le cunosc domeniul și pot construi programe adaptate problemelor concrete ale organizației. Un asemenea sistem răspunde rapid la schimbările tehnologice și valorifică experiența profesională. Un expert poate modifica imediat conținutul unui curs atunci când observă o problemă nouă într-o companie, fără să aștepte aprobarea unei autorități sau actualizarea unei ocupații. Dar reputația circulă prin rețele, iar rețelele nu sunt accesibile în mod egal. Companiile mari pot angaja cei mai cunoscuți experți, în timp ce întreprinderile mici, angajații din sectoare slab conectate și formatorii aflați la început de carieră pot rămâne în afara pieței. Competența dobândită într-o organizație poate fi apreciată acolo, dar este greu de demonstrat unui alt angajator care nu cunoaște formatorul”, mai adaugă profesorul Marilen Gabriel Pirtea.

„Pentru România, acest scenariu atrage atenția asupra extinderii unei piețe de cursuri și consultanță în care vizibilitatea specialistului poate conta aproape la fel de mult ca valoarea intervenției. Ar fi necesare mecanisme transparente prin care rezultatele formării să poată fi documentate, iar formatorii competenți, inclusiv cei aflați la început, să își poată construi o reputație fără să depindă exclusiv de relații personale. Universitățile ar putea avea aici un rol de intermediere a încrederii, pentru că pot reuni cercetători, practicieni și companii, pot evalua calitatea programelor și pot transforma experiența profesională în module recunoscute și transferabile”, completează rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Gabriel Pirtea.

O piață în care învățarea este abundentă, dar vizibilitatea competenței devine rară

Rectorul UVT mai adaugă: „Al patrulea scenariu, „Piața competențelor”, este cel mai descentralizat. Persoanele învață direct cu ajutorul inteligenței artificiale, își construiesc propriile trasee și își demonstrează competențele prin portofolii, proiecte și probe practice. Diploma pierde din importanță, iar angajatorul devine interesat mai ales de ceea ce poate face candidatul în prezent. Acest model ar putea elimina barierele inutile. O persoană care nu a urmat un program universitar tradițional ar putea demonstra că deține competențele necesare și ar putea intra mai repede într-o profesie. Învățarea ar deveni mai accesibilă, mai ieftină și disponibilă permanent. Dar dispariția vechilor filtre nu înseamnă dispariția intermediarilor. Platformele care verifică proiectele, generează scoruri și fac profilurile vizibile pot deveni noii gardieni ai accesului la piața muncii. O persoană poate fi competentă, dar invizibilă dacă portofoliul său nu este recunoscut de platformele folosite de angajatori. În plus, persoanele cu competențe digitale reduse, cu un nivel scăzut de alfabetizare sau fără sprijin social pot fi lăsate în urmă.”

„Pentru România, unde oportunitățile educaționale și competențele digitale sunt distribuite inegal, trecerea necontrolată la o piață complet individualizată ar putea adânci diferențele existente. Accesul la internet și la un instrument AI nu este suficient. Oamenii trebuie să știe ce să învețe, cum să evalueze calitatea informației și cum să transforme ceea ce au învățat într-o oportunitate profesională”, completează rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Gabriel Pirtea.

Ce ar trebui făcut înainte ca viitorul să decidă în locul nostru

Rectorul UVT remarcă: „Raportul nu recomandă alegerea niciunui dintre cele patru scenarii. În practică, ele pot apărea simultan pentru că profesiile reglementate vor continua probabil să se bazeze pe diplome și standarde naționale, în timp ce domeniile tehnologice pot adopta mai repede portofolii și evaluări practice. Companiile mari își pot construi propriile platforme de formare cu AI, iar sectoarele specializate se pot baza pe comunități de practicieni.”

„Pentru România, lecția importantă este că sistemul trebuie să devină capabil să observe mai repede schimbările din economie. Ar fi necesare legături funcționale între universități, furnizori de formare, angajatori, sindicate, asociații profesionale și autorități. Consultările nu ar trebui să aibă loc doar la acreditarea unui program, ci și în mod permanent, pe baza unor date despre locurile de muncă, tehnologiile adoptate și dificultățile întâmpinate de absolvenți. La fel de importantă este păstrarea sprijinului uman, pentru că rolul profesorului nu dispare, ci se modifică. Producerea și transmiterea rutinieră a conținutului vor putea fi automatizate tot mai mult. Valoarea umană va consta în diagnosticarea nevoilor, explicarea contextului, consilierea, motivarea, evaluarea situațiilor complexe și sprijinirea aplicării cunoștințelor la locul de muncă. Evaluarea formării va trebui, de asemenea, modificată, deoarece numărul de participanți, rata de absolvire și certificatele eliberate nu arată dacă oamenii pot aplica ceea ce au învățat. Universitățile și furnizorii de formare ar trebui să urmărească aplicarea competențelor, mobilitatea profesională, îmbunătățirea performanței și impactul asupra organizațiilor”, completează rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Gabriel Pirtea.

„În sfârșit, România are nevoie de forme portabile și interoperabile de recunoaștere a competențelor. Diplomele, microcertificările, portofoliile și rezultatele evaluărilor practice trebuie să poată fi înțelese de instituții și angajatori diferiți. În lipsa unor reguli clare, există riscul ca sistemul public de diplome să fie înlocuit nu de o piață mai deschisă, ci de ecosisteme private și opace de verificare. Raportul despre Singapore transmite astfel un avertisment relevant și pentru România, și anume că, în 2035, învățarea ar putea să nu mai fie o resursă rară. Conținutul va fi abundent, iar accesul tehnic tot mai ușor. Resursele cu adevărat rare vor fi orientarea competentă, sprijinul uman, încrederea în evaluare și capacitatea unei persoane de a transforma ceea ce știe într-o oportunitate recunoscută pe piața muncii”, conchide rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Gabriel Pirtea.