EȘTI AICI:
Timișoara, 2 august 2025 – Comemorarea unui an de la trecerea în eternitate a lui Nicolae Covaci și inaugurarea unei expoziții permanente dedicate artistului la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultate de Arte si Design

- Comunicat de presă -

Pe 2 august 2025 se împlinește un an de la trecerea în eternitate a uneia dintre cele mai emblematice personalități culturale ale Timișoarei: artistul plastic, muzicianul și legenda, Nicolae Covaci.

Cu acest prilej, la inițiativa rectorului Universității de Vest din Timișoara (UVT), prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, și sub coordonarea realizată de asist. univ. drd. Mihai Alexandru și de conf. univ. dr. Sergiu Zegrean, cu sprijinul decanei prof. univ. dr. Diana Andreescu și a colectivului al Facultății de Arte și Design (FAD), dar și a laborantului Ciprian Lupsa si doctorandului Vlad Birnoaga, au fost finalizate lucrările de amenajare a expoziției permanente dedicate lui Nicolae Covaci, găzduită în sala 207 a FAD. În semn de recunoaștere a valorii și contribuției artistului timișorean, absolvent UVT, sala va purta de acum înainte numele „Sala Nicolae Covaci”.Expoziția își propune să aducă un omagiu vieții și activității artistice a acestuia, concentrându-se în special pe creația sa în domeniul artelor plastice.

Mulțumim, totodată, celor care au sprijinit acest demers prin punerea la dispoziție a materialelor documentare: Iwona Ernsdorff-Mielec, Sorin Tader și Maria Manita, care au oferit acces la arhiva foto personală a artistului.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, a inițiat denumirea spațiului din Facultatea de Arte și Design a UVT cu numele lui Nicolae Covaci: „Am propus, cu un an în urmă, ca numele lui Nicolae Covaci să fie purtat de un spațiu al facultății pe care artistul timișorean a absolvit-o. Numele său își va regăsi aici locul firesc, unde se află acasă, unde rezonanța numelui său este precum un cântec de libertate, în orașul libertății, Timișoara. Vă invităm să vizitați „Sala Nicolae Covaci”, un spațiu dedicat artistului și absolventului UVT Nicu Covaci, parte din capitalul cultural al acestei comunități, un artist impresionant al scenei rock, compozitor al cântecelor rămase în inima generațiilor de ascultători și fani ai trupei Phoenix.”

Artistul vizual Camil Mihaescu subliniază:

„Nicu Covaci a fost una dintre cele mai reprezentative personalități culturale timișorene. Ca mulți artiști, el nu a îmbrățișat o singură formă de expresie creativă, ci s-a plimbat cu lejeritate între muzică și artele vizuale. Absolvent al Institutului Pedagogic de Desen din Timișoara – Universitatea de Vest, Covaci a desfășurat o activitate artistică amplă, atingând genuri diverse precum peisajul, nudul, portretul, compozițiile ecvestre ș.a. Lucrări notabile includ murala monumentală de la Osnabrück – Germania (1980, 45m x 6m) și contribuția la muralul din holul principal al UVT. De asemenea, creațiile sale includ sculpturi, scenografii, dar și activitate pedagogică în Germania. Cu toate că renumele în muzică a umbrit adesea activitatea sa plastică, opera sa artistică rămâne o mărturie a unei personalități puternice, incisive și marcante.”

Detalii privind vernisajul oficial al expoziției vor fi anunțate ulterior, evenimentul urmând a avea loc, cel mai probabil, odată cu începerea noului an universitar.

„Sala Nicolae Covaci” – Facultatea de Arte și Design a UVT (str. Oituz nr 4, etaj 2)

***

Nicolae Covaci și Valeriu Sepi, alături de rectorul UVT, Marilen Pirtea, și de decanul FAD, Camil Mihaescu, participând la aniversarea a 40 de ani de la edificarea mozaicului parietal din holul de la etajul înâi al sediului principal UVT, de la intrarea în Aula Magna UVT, la a cărui realizare au participat cei doi artiști și membri ai formației Phoenix (expoziție deschisă între 8-15 decembrie.2023)

Mozaicului parietal din holul de la etajul înâi al sediului principal UVT

***