În cadrul parteneriatului pe care UVT și Team CSH l-au consolidat în ultimii ani prin organizarea competiției anuale „Open Robotics Intelligent Grid”, ne va face o deosebită plăcere să celebrăm împreună rezultatele remarcabile și implicarea extraordinară a membrilor echipei CSH a Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylvaˮ din Timișoara, care a participat la Campionatul Mondial de Robotică „FIRST Tech Challenge 2026” de la Houston, SUA.
În acest cadru, avem deosebita onoare de a invita la evenimentul care va fi organizat joi, 21 mai, începând cu ora 13, în amfiteatrul A01 (sediul principal UVT, V.Pârvan nr.4), când vom avea bucuria de a celebra echipa de robotică CSH, precum și profesorii coordonatori ai acesteia, pentru performanțele obținute în cadrul competițiilor de excelență din domeniul Informaticii.
De asemenea, tot joi, 21 mai, de la ora 12, la UVT se va reuni lotul național de programare asistată cu AI (în amfiteatrul A01), format din 30 de componenți, elevi din mai multe licee ale țării, care vor desfășura la Timișoara un stagiu de antrenament pregătitor pentru viitoarele participări în competițiile internaționale de AI. Vă invităm să participați la deschiderea acestui stagiu, o nouă etapă în care comunitatea timișoreană se remarcă prin susținerea celor mai competitivi elevi, înscriși în competițiile internaționale de tehnologie AI.
Prin această inițiativă, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) își reafirmă angajamentul constant față de susținerea performanței, promovarea educației STEM și încurajarea tinerilor care, prin muncă și perseverență, contribuie la dezvoltarea unui viitor bazat pe inovație și excelență.
Vă așteptăm!
