EȘTI AICI:
Revista presei – 2 mai 2023

Revista presei – 2 mai 2023

Afis General Festivalul Muzicii De Camera 2023
Festivalul Muzicii de Cameră, ediţia a XVIII-a (2-18 mai 2023) - eveniment organizat de Facultatea de Muzică şi Teatru din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara în parteneriat cu Muzeul Naţional al Banatului, Muzeul Naţional de Artă Timişoara şi Liceul de Artă "Ion Vidu"
agerpres.ro

Facultatea de Muzică şi Teatru din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara - în parteneriat cu Muzeul Naţional al Banatului, Muzeul Naţional de Artă Timişoara şi Liceul de Artă "Ion Vidu" - organizează, în perioada 2-18 mai 2023, Festivalul Muzicii de Cameră. Evenimentul aduce în faţa melomanilor şi a iubitorilor de poezie o serie de întâlniri de înaltă ţinută artistică. În cadrul manifestărilor, muzica de cameră şi poezia vor intra într-un dialog fertil, în interpretarea studenţilor Facultăţii de Muzică şi Teatru şi a profesorilor lor.

"Aflat anul acesta la cea de a XVIII-a ediţie, festivalul a fost iniţiat, în urmă cu douăzeci de ani, de către profesor universitar doctor Graţiela Negruţiu. Din dorinţa de a deschide manifestarea către comunitatea amatoare de artă, ediţia din 2023 - anul în care Timişoara este Capitală Europeană a Culturii - se va desfăşura în mai multe spaţii din oraşul nostru, intrarea la toate evenimentele incluse în program fiind liberă, în limita locurilor disponibile", a precizat directorul festivalului, Rodica-Ortensia Zeman.

Usvtm11
Universitatea de Științele Vieții “Mihai I ”Timișoara susține producătorii locali, într-un parteneriat cu suflet românesc
ziuadevest.ro

În calitate de membră a acordului tripartit „Creștem Comunități”, semnat de către Asociația Casa Majestății Sale și lanțul comercial Profi, Universitatea de Științele Vieții „Mihai I” Timișoara a fost reprezentată sâmbătă, 29 aprilie 2023, la festivitățile de deschidere a Festivalului Suflet de România, organizat pe Domeniul Regal de la Săvârșin.

Prof.univ.dr. Cosmin Popescu, rector al Universității de Științele Vieții Mihai I,  prof. univ.dr. Florin Imbrea, decan al Facultății de Agricultură și Alexandru Făgăraș, director al Agro Campus și coordonator Akademika Market, dascāli, alumni și studenti au luat parte la deschiderea oficială onorată de prezența Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei României, și de Principele Radu.

Festivalul Suflet de România este un eveniment care încurajează gospodarii să se conecteze la comunitate și ajută locuitorii acestei țări să descopere micii producători locali, tradițiile și obiceiurile autentice ale satului românesc. La eveniment au fost prezenți peste 40 de mici producători locali cu ofertele lor, dar și meșteșugari.

„Vreau să mulțumesc Universității de Științele Vieții Mihai I din Timișoara pentru încrederea acordată și pentru că au pus suflet în acest festival făcut din suflet. Singura șansă la dezvoltare și bunăstare este prin implicare, ceea ce facem împreună inclusiv în aceste zile de sărbătoare”, a spus Călin Costinaș, directorul general adjunct al Profi.

„Universitatea de Științele Vieții Mihai I continuă să acționeze pentru a sprijini producătorii locali și agricultura românească.”, a declarat în deschiderea oficială prof.univ.dr. Cosmin Popescu, rectorul universității.

Evenimentul a fost inițiat de Profi pentru a încuraja comunitatea să se conecteze la valorile autentice, gusturile bune și tradițiile satului românesc prin intermediul unor experiențe trăite într-un cadru natural în care este recreată lumea rurală așa cum  e bine să fie cunoscută și de generațiile mai noi.

Pe 29 și 30 aprilie, între orele 12:00 – 19:00, festivalul Suflet de România le oferă participanților ocazia să călătorească într-un sat atemporal sub forma unui tur inițiatic în lumea satului, trecând prin Hanul Târgoveților, Târgul satului, Piața satului, Drumul Artizanilor și Ulița copiilor, să întâlnească meșteșugari cu oferta lor, dar și să participe la concerte susținute de Mircea Baniciu, Nicu Alifantis, Daniel Julean și Trupa Calendar, alături de ansambluri de muzică populară dar și de muzică clasică.

Debutul festivalului a fost precedat de deschiderea, în premieră pentru public, a Casei Ceaiului – creată pentru a completa serviciile de ospitalitate oferită vizitatorilor – și deschiderea programului de vizitare a Domeniului Regal de la Săvârșin.

Universitatea Babes Bolyai E1603192206103
Studenţii de la Universitatea Babeş-Bolyai au câştigat finala globală a SAS Curiosity Cup
zf.ro

Bucureşti, xx aprilie 2023 – Cei trei studenţi de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, au câştigat finala globală a competiţiei SAS Curiosity Cup, unde au concurat alături de alte nouă echipe din întreaga lume. Proiectul tinerilor români a folosit soluţia SAS Viya pentru a analiza situaţia defrişărilor din Munţii Carpaţi.

Competiţia SAS Curiosity Cup a reunit echipe de studenţi din întreaga lume, aceştia având ocazia să îşi testeze, în situaţii reale, aptitudinile din domeniul analizei de date. Acest concurs a fost o oportunitate ca tinerii să îşi testeze cunoştinţele din domeniile data science şi analytics, folosind pentru crearea proiectelor soluţiile SAS Viya şi SAS OnDemand for Academics, dar şi alte unelte SAS licenţiate la nivel de universitate.

Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, Prof.univ.dr. psih. Daniel David, m.c. Academia Română a declarat cu ocazia finalizării competiţiei: “UBB are ca model academic ideea de a genera cunoaştere avansată prin cercetare ştiinţifică, iar în acest proces să educe studenţii şi să genereze aplicaţii inovative pentru societate. Acest rezultat confirmă că modelul funcţionează bine şi că studenţii UBB sunt foarte bine educaţi pentru a fi generatori de cunoaştere şi inovaţii în societate.”

Daniel David Si Federico Menna UBB
Institutul European de Inovare și Tehnologie deschide primul birou din România la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca. Daniel David: Biroul este organizat unde trebuie
edupedu.ro

European Institute of Innovation & Technology (EIT – Institutul European de Inovare și Tehnologie) își organizează Biroul regional pentru România al secțiunii EIT-Digital la UBB, scrie instituția într-un comunicat de presă.

 EIT este un organism al Uniunii Europene, care are rolul de a susține inovația și dezvoltarea tehnologică europeană, în programul Orizont Europa având, pentru perioada 2021-2027, un buget de peste 3 miliarde de Euro. EIT-Digital, ca secțiune a EIT (KIC – Knowledge & Innovation Community), este cel mai mare ecosistem european de inovare digitală, având în centru tehnologiile bazate pe cercetare (DeepTech), cu focalizare pe DigitalTech, DigitalCities, DigitalIndustry, DigitalWellbeing și DigitalFinance, conform comunicatului citat.

Organizarea Biroului Regional pentru România la UBB s-a realizat având în vedere profilul academic al UBB, la inițiativa Boardului EIT (cu implicarea reprezentantului României, Răzvan Nicolescu), cu sprijinul Cancelariei Primului Ministru, miniștrilor educației și cercetării, autorităților locale (Primărie și Consiliu Județean), alături de partenerii UBB din ecosistemul clujean de inovare, mai arată cursa citată.
Proiect Pilot Scoli Sanatoase Clasa
Angajări la Agenția care acreditează școlile. ARACIP scoate la concurs 20 de posturi
edupedu.ro

Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) anunță că scoate la concurs 20 de posturi de consilieri juridici, experți și șefi de serviciu, potrivit unei adrese obținute de Edupedu.ro. Înscrierea este pe bază de dosar, până pe 9 mai cel târziu, la sediul agenției. După selecția dosarelor, etapa următoare este proba scrisă de pe 17 mai.

Calendarul integral și bibliografia pentru fiecare post scos la concurs, mai jos în articol.

Angajările au loc în contextul în care coaliția de guvernare discută reduceri de cheltuieli la stat. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri, 28 aprilie, că „ne trebuie un aparat bugetar mai suplu. Nu înseamnă că vom da oameni afară. (…) Trebuie să ne așezăm toți trei la masă și să vorbim despre secretarii de stat”. Ministrul Fondurilor europene, Marcel Boloș, susține că ”trebuie revizuit numărul de bugetari”.

Amintim că, la finele săptămânii trecute, un proiect de OUG pentru economii la buget, obținut în exclusivitate de G4Media, arăta că, printre alte, vor fi oprite angajările la stat, vor fi înghețate salariile, achizițiile de mașini și mobilă vor fi interzise, team-buildinguri vor fi oprite.
Vizita Primaria Oradea 1100x550
Studenti de la Universitatea din Bucuresti în practică profesională la Oradea, pentru a studia bunele practici in domeniul portofoliului de proiecte ale municipiului
infooradea.ro

Primăria Oradea a fost vizitată azi, 25 aprilie, de un grup de studenți și doi profesori coordonatori de la Facultatea de Geografie din Universitatea din București, care se află în practică profesională în municipiu.

Tinerii au fost primiți de către Alina Silaghi, directorul Agenției de Dezvoltare Locală Oradea, Alexandru Chira, director general Visit Oradea și de Marius Moș, directorul executiv DMPFI.

În cadrul acestei întâlniri, reprezentanții administrației locale au prezentat proiectele majore ale orașului, proiectele incubatorului de afaceri și strategia de atragere a investițiilor la nivel local și regional prin rețeaua de parcuri industriale existente și planificate, diferitele inițiative comunitare promovate de societatea civilă, precum și activitățile derulate pentru dezvoltarea turismului în Oradea și regiune.

Intalnire ARUST 9
Universitățile tehnice solicită din nou creșterea finanțării în domeniile lor și mai multe locuri la admitere / Acestea au deja printre cele mai mari finanțări publice
edupedu.ro

Universitățile membre ale Alianței Române a Universităților de Știință și Tehnologie (ARUST) cer din nou Ministerului Educației o suplimentare a numărului de locuri la admitere și “o finanțare corespunzătoare a învățământului superior tehnic și de arhitectură”, potrivit unui comunicat de presă transmis vineri Edupedu.ro de către una dintre universitățile membre, Universitatea Tehnică din Iași. Apelul vine după ce, în decembrie, ARUST lansa un apel similar la creșterea locurilor bugetate și la majorarea finanțării pe student, în domeniul ingineriei, iar Edupedu.ro semnala atunci că aceste instituții au deja printre cele mai mari finanțări publice, în rândul universităților românești.

Universitățile membre – cărora li s-a alăturat acum Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București – își argumentează cererea prin faptul că “reprezintă, la nivel național, interesele a peste 85.000 de studenți din ramurile de științe inginerești, arhitectură și urbanism” și este “cel mai mare formator și furnizor de resursă umană înalt calificată în domenii prioritare ale economiei românești”.

Foto 2 1
Conferinţa Internaţională: Forme discursive. Evocarea trecutului și răspunsuri la provocările contemporane
ziaruldebacau.ro

Conferinţa Facultății de Litere a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, intitulată „Forme discursive. Evocarea trecutului și răspunsuri la provocările contemporane”, a avut loc online, pe platforma Microsoft Teams, în data de 27 aprilie 2023.

„Conferința a reunit manifestările ştiinţifice ale grupurilor de cercetare din cadrul Centrului de cercetare INTERSTUD (ESPACES DE LA FICTION, LOGOS, CULTURAL SPACES, GASIE) şi CETAL și a fost organizată în colaborare cu Universitatea din Lorena – Centrul de cercetare pentru medieri (Franța), Universitatea din Messina (Italia), Universitatea din Publică din Roma (Italia), Universitatea pentru Străini din Siena (Italia), Universitatea Atatürk, Erzurum (Turcia), Universitatea Konstantin Preslavsky din Shumen (Bulgaria), Universitatea din Lleida (Spania), Proiectul Agenției Naționale de Cercetare din Franța AIÔN, Agenția Universitară Francofonă și Asociația pentru Dezvoltarea Francofoniei, Bacău (România)”, a declarat decanul Facultății de Litere, conferențiar universitar doctor Brîndușa- Mariana AMĂLĂNCEI.

Cele 4 secţiuni, Receptarea miturilor, Medievalism, Probleme și crize globale contemporane, (Dez)informare. Comunicare. Media, au reunit peste 80 de specialiști, din Franța, Italia, Polonia, Letonia, Tunisia, Bulgaria, Albania, India, Muntenegru, Oman, Maroc, Algeria, Camerun, Norvegia și Canada.

Prin abordarea diferitor moduri și forme discursive de evocare a trecutului și a numeroaselor probleme și crize globale care ne afectează, precum și a strategiilor de dezinformare mediatică, participanții au încercat să ofere răspunsuri și soluții la marile provocări ale contemporaneității, în domeniile media și comunicare, lingvistică, literatură și cultură.

4136156profesorscoalaelevi
Analfabetizarea României. 89% dintre elevii de școală generală sunt analfabeți sau semianalfabeți funcțional
adevarul.ro

Doar 11% dintre elevii români înțeleg un text citit, sunt capabili să extragă din el o informație și chiar să-l evalueze, arată Raportul privind nivelul de literație al elevilor din România. Experții atrag atenția că problema este una gravă.

Un procent îngrijorător de elevi (42%) din clasele I-VIII sunt analfabeți funcțional, adică nu ar putea să înțeleagă corect afișul unui eveniment sau semnele de circulație, în timp ce aproximativ 47% dintre aceștia sunt în categoria de „minim funcțional“. Doar 11% dintre elevii români au obținut scorul „funcțional“, adică au capacitatea de a localiza, înțelege și sintetiza informația dintr-un text scris, arată cel mai nou raport de literație, lansat de BRIO, platforma care folosește un sistem de testare standardizată conceput în conformitate cu cele mai riguroase standarde globale de către specialiști în psihometrie.

Rezultatele raportului arată că există o diferență mică între fete și băieți  în ceea ce privește literația. Astfel, 40% dintre fete se situează în zona de nefuncționalitate, în timp ce băieții înregistrează un procent ușor mai mare, de aproape 44%. Cea mai mare diferență o regăsim în categoria de funcționalitate înaltă, unde fetele conduc la o diferență de aproape 4 puncte: 13,25% față de 9,27%. Legat de acest lucru, Gabi Bartic, CEO al platformei BRIO, a explicat că „fetele sunt mai analitice în general, prin construcție, și din acest motiv există diferențe, și ele există și la nivelul testelor PISA (...) Întotdeauna fetele vor avea un rezultat mai bun la înțelegerea textului și la utilizarea informațiilor din text decât băieții. Băieții vor fi întotdeauna mai buni pe zona de numerație și literație științifică“, a arătat acesta.

 

39cd06b60027ad0a1fc737e6ff9fa86301ee4b20 875x493
ULBS: Conferință pe tema inteligenței artificiale deschisă studenților și oamenilor de afaceri
stiridesibiu.ro

Studenții și antreprenorii cu start-upri care au obiect de activitate inteligența artificială pot participa în luna mai la evenimentul FORTHEM Startup Days organizat în sistem hibrid, cu prezență fizică la University of Jyväskylä Startup Lab, Finlanda, și online. Evenimentul va avea loc în data de 25 mai, pe platforma Zoom, transmite ULBS.

”La eveniment va participa un invitat (guest speaker) cu experiență. De asemenea, antreprenorii aflați la început de drum au posibilitatea de a-și prezenta ideea sau afacerea și de a crea o rețea de contacte în cadrul alianței FORTHEM”, se precizează în comunicat.

Pot participa studenții, cercetătorii și personalul administrativ interesaț de afaceri și networking cu alți parteneri FORTHEM, antreprenorii cu afaceri de tip start-up a căror obiect de activitate are legătură cu inteligența artificială, precum și consultanții care lucrează cu startup-uri, aceștia primind ajutor în ceea ce privește drepturile de proprietate intelectuală, incubare, acces la rețele de tip venture capital sau alte tipuri de sprijin pentru afacerile nou înființate.

Dreamstime L 169380477 Scaled
CARTE - Un roman nepublicat de Gabriel García Márquez va fi lansat în anul 2024
edupedu.ro

Un roman nepublicat de Gabriel García Márquez va fi lansat în anul 2024, cu ocazia împlinirii unui deceniu de la moartea scriitorului columbian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1982, a anunţat vineri editura Random House, transmite AFP, citată de Agerpres.

Noua carte a autorului unor romane precum “Un veac de singurătate” şi “Dragostea în vremea holerei” va apărea “în 2024 în toate ţările hispanofone, cu excepţia Mexicului”, şi “va fi, fără îndoială, cel mai important eveniment editorial al anului următor”, a subliniat editura într-un comunicat.

Intitulat “En agosto nos vemos”, care ar putea fi tradus prin “Ne vedem în august”, acest roman nepublicat este rodul unui “ultim efort” al scriitorului care a “continuat să scrie contra vânturilor şi mareelor”, după cum au explicat fiii săi, Rodrigo García şi Gonzalo García Barcha, citaţi în comunicat.

În carte pot fi regăsite “aspectele cele mai remarcabile” ale operei lui Gabriel García Márquez, cum ar fi “imaginaţia sa, poezia limbii, naraţiunea captivantă, înţelegerea fiinţelor umane şi afecţiunea sa pentru experienţele şi nenorocirile lor, în special în dragoste, poate tema principală a întregii sale opere”, au subliniat ei, conform sursei citate.

Vapor 620x400
Conexiuni culturale pe Bega. Proiect în anul Capitalei, cu evenimente și o enciclopedie a canalului
expressdebanat.ro

Mai multe instituții publice, ONG-uri, artiști și specialiști din diferite domenii propun o viziune nouă pentru culoarul cultural definit de canalul navigabil Bega, de la Uzina Hidroelectrica Timișoara și până la cotul de vărsare în Tisa, la cetatea Titel.

Proiectul „Ecluze pe Bega/Conexiuni culturale”, propus de Fundația DALA, biroul de arhitectură D Proiect și D’arc Timișoara își propune, în principal, să pună în discuție reluarea navigației pe Bega, pe întreaga lungime a canalului și consolidarea poziției Timișoarei ca pol și port cultural în regiune.

Inițiativa reprezintă un mix de activități culturale, educaționale și extraculturale care adună laolaltă profesioniști din domenii precum arte, arhitectură, biodiversitate, educație sau urbanism, cu scopul de a genera un model de valorificare, promovare și monitorizare a culoarului verde-albastru.

„Ecluze pe Bega/Conexiuni culturale” se va desfășura pe tot parcursul anului 2023 și propune 10 activități distincte, adresate unui public larg și diversificat. Evenimentele, atelierele, sesiunile de discuții sau instalațiile de artă ce vor fi propuse în cadrul proiectului sunt organizate în sistem modular, cu tematici distincte pentru fiecare lună, care acumulează informații pe parcurs și le centralizează într-un catalog final, realizat în condiții grafice excelente. Acest catalog va constitui o enciclopedie a canalului Bega și un manual de bune practici privind raportarea la râu și felul în care patrimoniul natural și antropic trebuie înțeles și respectat.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.