EȘTI AICI:
Revista presei – 9 mai 2023

Revista presei – 9 mai 2023

Mm10maiora18UVT
Mircea Martin conferenţiază pe tema "Cultură şi ideologie", la UVT
agerpres.ro

Suntem încântaţi să vă invităm la conferinţa "Cultură şi ideologie", susţinută de reputatul profesor universitar, critic literar şi eseist, Mircea Martin, în data de 10 mai, la ora 18:00, în Amfiteatrul A01 al Universităţii de Vest din Timişoara.

Această conferinţă este deschisă tuturor studenţilor, profesorilor şi personalului universitar, precum şi publicului larg interesat de subiect. Este o oportunitate unică de a învăţa de la unul dintre cei mai respectaţi profesori universitari şi de a explora în profunzime tema culturii şi ideologiei.

Vă aşteptăm cu nerăbdare să vă alăturaţi nouă în această călătorie intelectuală captivantă!

Evenimentul face parte din programul cultural "La UVT, Cultura este Capitală!", inclus în Programul Cultural "Timişoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii", teritoriul Oameni, staţia Reflecţii, finanţat de Municipiul Timişoara prin Centrul de Proiecte, cofinanţat de Consiliul Judeţean Timiş, prin programul TimCultura 2023.

Student 222
Sunt pregătite universitățile din Timișoara pentru profilul studentului actual?
renasterea.ro

Viața de student reprezintă una dintre cele mai frumoase și interesante etape în procesul de formare a adultului tânăr.

Cu verva tinereții, cu provocări, cu distracții și responsabilități inerente, studenții trăiesc intens această perioadă pe care își sudează setul de competențe necesare în traseul lor profesional, dar și la nivel de individ.

Să fii student într-un oraș, precum Timișoara, care dispune de multe oportunități în dezvoltarea carierei, dar și în viața socială, constituie, evident, un avantaj. Comparativ cu ceea ce era în urmă cu 20-30 de ani, perspectivele sunt diferite, pentru că și contextul societal e altul.

Profilul studentului de astăzi nu mai e același ca la începuturile României postdecembriste. Acum, o bună parte dintre cei care își continuă formarea în învățământul superior lucrează, cu jumătate sau cu normă întreagă, participă la programe de mobilitate (cum este, de exemplu, Erasmus), sunt implicați în schimburi de experiență pe linie educațională, își schimbă mai des opțiunile în carieră.

A fi student, astăzi, nu mai e sinonim cu a fi tânăr, susținut financiar de părinți. Asistăm la o dinamică accelerată pe piața muncii, prin urmare, reconfigurarea traseului profesional poate avea loc în orice moment al vieții. Nu puțini sunt cei care, la vârsta maturității, aleg să urmeze o formă de învățământ superior pentru prima dată, a doua sau chiar a treia oară, inclusiv diferite programe masterale.

Nu toate facultățile din Timișoara au reușit, însă, să-și actualizeze politicile educaționale. În pofida multiplelor programe de formare dezvoltate în universități, care includ competențe transversale, cursuri remediale, planuri-cadru în acord cu cerințele angajatorilor, metode de predare alternative, posibilitatea de a participa la orele desfășurate în cadrul altor facultăți, stagii de practică, accesibilitatea la programele din oferta educațională este, încă, un punct nevralgic al învățământului superior din Timișoara.

UVTfrontonuvt
Conferință internațională de antreprenoriat cultural, găzduită de Universitatea de Vest
tion.ro

În perioada 29 - 31 mai 2023, „Universitatea de Vest din Timișoara” împreună cu partenerul din Norvegia „Sonning Music Performance” va găzdui timp de trei zile o conferință internațională de antreprenoriat cultural realizată în cadrul proiectului „Stimularea atitudinilor inovatoare și antreprenoriale pentru artele spectacolului în învățământul superior TM 2023 1st edition”, proiect ce beneficiază de un grant în valoare de 75.400 €, prin fonduri SEE comune din Islanda, Liechtenstein și Norvegia.

Proiectul urmărește dezvoltarea de bune practici și metode inovative în domeniul antreprenorialului, muzicii și artelor spectacolului, prin intermediul schimbului de experiență și a cooperării bilaterale dintre reprezentanți ai unor instituții și organizații din România și Norvegia. Programul complet va include participarea unor delegații reprezentând și sectorul universitar de business creativ din Norvegia, Finlanda, Regatul Unit al Marii Britanii, Danemarca, Olanda și Irlanda.

Evenimentele sunt susținute și prin participarea NOROCC (Norwegian – Romanian Chamber of Commerce), având ca parteneri norvegieni implicați Sønning Music Performance, respectiv DAC Music Performance și Romanian Chamber Orchestra.

Toți cei interesați să participe la conferință sunt rugați să completeze formularul disponibil la următorul link. Limba de desfășurare este engleza.

 

Afis FFE 696x550
Festivalul Filmului European debutează la Timișoara mâine, 9 mai
stiriletransilvaniei.ro

Festivalul Filmului European debutează la Timișoara mâine, 9 mai, chiar de Ziua Europei, cu o Gală specială. Festivalul se desfășoară în perioada 9-12 mai, la Cinema Victoria.

„Pe 9 mai îi spunem Europei La mulți ani de ziua ei, în capitala ei culturală, Timișoara, lansând Festivalul Filmului European. Aici, pe malurile Begăi, suntem cu adevărat sub semnul dialogului, într-un oraș care construiește încă de acum sute de ani diversitatea și efervescența specifice Uniunii Europene, de pe vremea când proiectul unirii continentului nu exista nici măcar sub formă de aspirație. Multiculturalitatea europeană este cel mai bine ilustrată prin cinematograful european, colorat, uneori ireverențios, alteori temperamental, adeseori grav, dar întotdeauna relevant. Întocmai cum este și orașul dumneavoastră. Pentru seara de Gală vă propunem un film curajos și provocator, cu o distribuție impresionantă, la care sper să ne vedem în număr cât mai mare”, a spus Liviu Jicman, Președintele Institutului Cultural Român.

Filmul care va inaugura ediția timișoreană a FFE pe 9 mai, la Cinema Victoria, de la 19:00, este Cu tot cu oase / Bones and all al regizorului italian Luca Guadagnino, recompensat cu două premii importante la Festivalul de film de la Veneția, anul trecut: Leul de Argint pentru cea mai bună regie și premiul de actorie pentru tânăra Taylor Russell. Din distribuție mai fac parte superstarurile Timothée Chalamet, Mark Rylance, Chloë Sevigny și Jessica Harper.

6458c5c45ee3f Umf Cluj
UMF Cluj își va deschide o filială la Baia Mare. Universitatea clujeană va forma asistenți medicali în Maramureș
monitorulcj.ro

Consiliul Judeţean (CJ) Maramureş va participa la proiectul care prevede formarea specialiştilor în domeniul asistenţei medicale, în colaborare cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, a informat, luni, seriviciul de comunicare al instituţiei.

Conform aceleiaşi surse, CJ va fi parte a acordului de cooperare dintre Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca şi Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, în vederea formării de asistenţi medicali în municipiu.

Universitatea clujeană urmează să deschidă o filială în municipiul Baia Mare.

„E un parteneriat care îşi propune să aducă Universitatea de Medicină în municipiul Baia Mare, astfel încât din toamna acestui an să avem studenţi la Universitatea de Medicină şi Farmacie «Iuliu Haţieganu», filiala Baia Mare. În prima etapă nu vom avea studenţi la medicină, în prima etapă vom avea studenţi la asistenţi medicali şi alte specializări, pe care le vor stabili cei de la universitate împreună cu Spitalul Judeţean de Urgenţă, însă pe viitor ne dorim ca universitatea să aibă inclusiv partea de medicină, aici în Baia Mare. (...) Spitalele din judeţul Maramureş, din Baia Mare vor avea de câştigat prin faptul că vor avea la îndemână specialişti, oameni cu care pot lucra la cele mai mari standarde”, a spus preşedintele CJ Maramureş, Ionel Bogdan.

Media 142718752561998000
Parteneriat între CJ Prahova şi UMF 'Carol Davila': universitatea va avea secţie la Ploieşti
stiripesurse.ro

Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti va avea o secţie la Ploieşti, aici urmând să fie organizată sesiune de admitere la Medicină pentru 50 de studenţi, informează, luni, Consiliul Judeţean (CJ) Prahova.

Conform sursei citate, între CJ şi instituţia de învăţământ a fost încheiat un parteneriat, astfel că UMF îşi va pregăti studenţi, începând din toamna acestui an, şi la Ploieşti.

"Această colaborare importantă are două implicaţii majore pentru comunitatea din Prahova: pe de o parte, universitatea va organiza, în acest an, admitere pentru 50 de studenţi la medicină în Ploieşti, iar pe de altă parte, s-a deschis drumul pentru a transforma Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti 'Dr. Constantin Andreoiu' în Spital Clinic Universitar. Înfiinţarea unei secţii a UMF Carol Davila la Ploieşti este un pas important în rezolvarea deficitului de medici din Prahova, contribuind la creşterea calităţii serviciilor medicale oferite populaţiei.

Cursurile studenţilor la medicină se vor desfăşura atât la Universitatea de Petrol - Gaze, cât şi la Palatul Culturii din Ploieşti. Un asemenea pas important nu putea fi făcut fără investiţiile Consiliului Judeţean Prahova în infrastructura Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti Dr. Constantin Andreoiu", a explicat, potrivit comunicatului, preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu.

Ministeruleducatiei E69y
Atac cibernetic la Ministerul Educației
hotnews.ro
Site-ul ministerului educației a fost atacat de hackeri.

Site-ul a fost spart în timpul nopții, fiind afișat următorul mesaj:

  • „Sistemul de învățământ românesc este unul foarte prost, care nu te învață absolut nimic util, ci doar te îndoctrinează cu informații inutile. Pe cine putem da vina? Pe profesori?
  • Nici vorbă, ei sunt mai proști decât elevii. Faptul că acceptă să lucreze pentru un salariu de ***, într-un mediu și mai ** arată nivelul lor de inteligență, care nu este foarte ridicat.
  • Dragi elevi, nu vă mai bateți capul cu școala, e o pierdere de timp. Ce te învață școala în 10 ani poți învăța gratis, pe Youtube. Guvernul v-a făcut să credeți că dacă nu aveți studii superioare sunteți proști și veți avea salarii mici, dar sunteți și mai proști că îi credeți și îi ascultați”.

Serviciul de Telecomunicații Speciale, care administrează platforma edu.ro, afișează acum un mesaj de mentenanță.

Ministerul Educației a transmis, la ore bune de la atacul cibernetic, că administratorii IT ai instituției analizează incidentul cibernetic care a dus la blocarea site-ului www.edu.gov.ro

  • „Specialiștii în tehnologia informației lucrează pentru consolidarea infrastructurii paginii și repunerea acesteia în funcțiune în cel mai scurt timp. Sunt efectuate operațiuni de evaluare, izolare și remediere a eventualelor vulnerabilități. Până la finalizarea acțiunilor de auditare de securitate, site-ul va rămâne în modul offline.
  • Precizăm că site-ul www.edu.gov.ro conține doar date publice și de informare a cetățenilor, nefiind compromise date confidențiale.
  • Prioritatea instituției noastre este soluționarea rapidă a incidentului pentru a ne asigura că edu.ro nu mai prezintă riscuri de securitate cibernetică și poate fi utilizat din nou fără riscuri”, spune Ministerul Educației.
Media 165277588505401500
România, repetentă la capitolul digitalizare şi educaţie managerială: Companiile sunt cu peste 10 ani în urma celor din ţările din vestul şi nordul Europei
stiripesurse.ro

Antreprenorii din România nu ştiu ce să digitalizeze şi pierd mii de euro lunar, deşi înţeleg necesitatea digitalizării, arată o analiză a companiei de tehnologie DigiSinergy, potrivit căreia companiile din România sunt cu peste 10 ani în urma celor din ţările din vestul şi nordul Europei, în materie de digitalizare şi educaţie managerială. Analiza mai arată că IMM-urile din România nu alocă bugete pentru digitalizare.

”Decalajul între companiile din România şi cele din nordul şi vestul Europei în materie de digitalizare şi educaţie managerială depăşeşte 10 ani”, potrivit unei analize a DigiSinergy, companie de tehnologie şi expert în transformarea digitală a business-urilor, scrie news.ro.

În prezent, în România, doar marile companii investesc în această direcţie, majoritatea IMM-urilor nu au bugete dedicate proceselor de digitalizare. Este o realitate care generează pierderi lunare de mii de euro pentru companiile româneşti.

Potrivit datelor DigiSinergy, 99% dintre firmele cu mai puţin de 10 angajaţi nu ştiu ce ar trebui digitalizat în companii. Ponderea e de 90% în cazul firmelor cu 10 - 20 de salariaţi şi de 70% la companiile cu până în 50 de angajaţi. Iar o treime dintre companiile cu până la 100 de angajaţi sunt în situaţia de a nu şti ce trebuie digitalizat pentru a avea rezultate mai bune.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.