Cel mai prestigios concurs studențesc din Europa pe teme de drept internațional public – Telders International Law Moot Court Competition – organizat de către Universitatea Leiden (Olanda), s-a desfășurat, în format virtual, în perioada 7 – 12 iunie 2021. În etapa internațională au concurat 32 de echipe, printre care și cea a Facultății de Drept din cadrul UVT.
Competiția a constat într-o simulare a procedurilor în fața Curții Internaționale de Justiție, în care echipele participante au prezentat argumentele părților într-o speță vizând imunitățile de jurisdicție, protecția mediului și protecția investițiilor străine.
Echipa Facultății de Drept din Timișoara, compusă din studenții Sara Onofrei, Daniel Sporea, Tania Velcsov (anul II) și Mihai Șevciuc (anul III), a obținut locul I în clasamentul pledoariilor orale pentru reclamanți (Best Oral Argumentation on behalf of the Applicant) și locul VI în clasamentul consolidat al reclamanților.
Pregătirea echipei Facultății de Drept din Timișoara a fost coordonată de doamna lect. univ. dr. Sorina Doroga și domnișoara drd. Alexandra Burdulea.