UVT rămâne în topul preferințelor elevilor. Rezultate foarte bune din sesiunea de admitere iulie 2021

Universitatea de Vest din Timișoara s-a bucurat și în această sesiune de admitere de interesul unui număr foarte mare de aspiranți la studii universitare, care s-au înscris pentru a-și continua parcursul academic în cea mai importantă instituție de învățământ superior din Vestul României. În ciuda faptului că numărul absolvenților examenului de bacalaureat a scăzut în anul […]
Cei mai buni absolvenți ai studiilor de licență, încurajați să opteze pentru studiile de masterat

Universitatea de Vest din Timișoara încurajează excelența în rândul studenților săi, identificând în permanență modalități de a-i sprijini pe cei mai buni dintre aceștia în parcursul lor educațional. A devenit deja o tradiție ca șefii de promoție ai celor mai bune licee și colegii din principalul bazin de selecție a universității, respectiv jumătatea de vest […]
Clubul Sportiv Universitar UVT aduce noi resurse și motivații

Clubul Sportiv Universitar „Universitatea de Vest din Timișoara” a fost înființat în 2015, ajungând ca în prezent să aibă o activitate dezvoltată pe 11 secții componente. După o perioadă de explicabilă stagnare a activităților (din 2020), datorată restricțiilor epidemiologice, în acest an, clubul și-a structurat o grilă nouă de funcționare, în care cele 11 secții […]
Activități didactice cu prezență fizică, în noul an universitar

Universitatea de Vest din Timișoara își exprimă intenția ca în anul universitar următor, 2021 – 2022, să reia în totalitate activitățile cu studenţii în spațiile universitare, la toate nivelele de studii, pentru activităţile didactice teoretice şi practice, ca și pentru evenimentele alternative şi toate celelalte programe desfășurate în spațiile UVT. În situația în care legislația […]
Maia Morgenstern, director onorific al Centrului de Studii Evreieşti lansat de UVT

Universitatea de Vest din Timișoara lansează Centrul de Studii Evreieşti şi Israeliene la Timişoara, în scopul studierii şi promovării interferenţelor culturale dintre comunitatea evreiască şi cea română, date fiind legăturile istorice strânse existente între cele două în Banat. Proiectul a fost iniţiat de profesori şi cercetători din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe […]
UVT și Gărâna Jazz Festival, parteneri la un sfert de secol de jazz în Poiana Lupului

La UVT, cultura este capitală!”, iar jazz-ul este muzica ce a răsunat în luna iulie pe străzile acestei capitale. Universitatea de Vest din Timișoara a devinit partener al Gărâna Jazz Festival, cel mai important festival de jazz în aer liber din sud-estul Europei. Parteneriatul s-a realizat într-un moment istoric pentru festival, care anul acesta marchează […]
UVT a dat startul procesului de admitere

Universitatea de Vest din Timișoara a deschis în 2 iulie procesul de înscriere pentru sesiunea de admitere aferentă anului 2021. Toți candidații interesați să studieze la UVT începând cu anul universitar următor pot accesa platforma de admitere online a UVT, unde își pot crea cont, pot completa formularul de înscriere, încărca documentele necesare și depune […]
Ceremonia de Absolvire UVT – festivitatea generației 2021

Într-o atmosferă plină de energie, absolvenții promoției 2021 ai Universității de Vest din Timișoara, alături de mentorii lor și de familii sau de cei apropiați, au participat la Ceremonia de Absolvire UVT 2021, organizată sâmbătă, 17 iulie 2021, în Piața Libertății din Timișoara. Festivitatea s-a dovedit un eveniment al celor care sunt câștigătorii detașați ai […]
Curs pilot „Diplomatic Skills for CSDP Missions”

Universitatea de Vest din Timisoara a organizat, în perioada 21 – 25 iunie, primul curs de formare continuă sub egida Colegiului European de Securitate și Apărare al Uniunii Europene. Cursul pilot intitulat „Diplomacy for CSDP Missions” s-a adresat specialiștilor din domeniul securității și apărării din statele membre ale UE, selectați prin intermediul ministerelor de resort. Colaboratorii UVT în organizarea acestui […]
Întâlnire specială cu jurnalista Dite Dinesz, la UVT

Dite Dinesz este unul dintre jurnaliștii din România cu o vastă carieră în spate, derulată în jurul acestei profesii. Moderator, producător, redactor și realizator al multor programe culturale derulate pe canalul național de televiziune TVR, Dite Dinesz a fost, încă de la începutul profesiei sale, un om pasionat de cultură, de România și de puterea […]
