EȘTI AICI:
Conferința națională „Cultura și educația azi”, la cea de-a opta ediție

Conferința națională „Cultura și educația azi”, la cea de-a opta ediție

Universitatea de Vest din Timişoara, prin Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, a organizat cea de-a opta ediție a Conferinței naționale „Cultura și educația azi”, un proiect finanțat de Consiliul Județean Timiș prin intermediul Programului de finanțare nerambursabilă „TimCultura 2022”.

Evenimentul a fost organizat sâmbătă, 26 noiembrie 2022, conferința derulându-se în format hibrid, cu participarea a peste 350 de participanți elevi, studenți, doctoranzi și cadre didactice din mediul preuniversitar și universitar, din țară și din afara țării.

Conferința și-a propus să reunească într-un spațiu comun teoreticieni, practicieni și studenți din domeniul formării cadrelor didactice, în scopul identificării unor soluții pentru îmbunătățirea, consolidarea și implementarea bunelor practici în formarea cadrelor didactice. În deschiderea conferinței, începând de la ora 10, în Amfiteatrul A11 al Universității de Vest din Timișoara au luat cuvântul prorectorul Universității de Vest din Timișoara, conf. univ. dr. Octavian Mădălin Bunoiu, președintele CJ Timiș, Alin Adrian Nica, inspectorul școlar general IȘJ Timiș, prof. Aura Danielescu, directorul DPPD – UVT, conf. univ. dr. Marian D. Ilie și președinta OSUT, Andreea Argeșanu.

În plenul conferinței au fost prezentate șapte comunicări având ca tematică predarea și exemple de bună practică. Lucrările conferinței au continuat cu nouă workshopuri tematice în cadrul cărora au fost prezentate, analizate și discutate cele 33 de secvențe filmate în timpul activităților desfășurate de participanți cu elevii, în proiectele lecțiilor filmate. Din aceste 33 de proiecte de lecție cu secvență filmată, în ultima parte a conferinței au fost premiate cele mai valoroase 10 proiecte, care au fost în prealabil evaluate și clasificate de către specialiști ai Unității de Cercetare în Educație a Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație din cadrul Ministerului Educației și Cercetării.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.