EȘTI AICI:
Întâlnirea internațională a proiectului DILECTINGS

Întâlnirea internațională a proiectului DILECTINGS

În perioada 2-4 octombrie 2023 a avut loc la Universitatea de Vest din Timișoara întâlnirea internațională a proiectului de cercetare Erasmus+ KA 220-SCH, DILECTINGS, coordonat de către conf. dr. Raffaella Leproni, Universitatea RomaTre, Italia. Organizat de echipa UVT reprezentată prin DPPD (conf. dr. habil Marius-Mircea Crișan, coordonator local) și LIT (conf. dr. Aba-Carina Pârlog, membru de proiect), evenimentul din cadrul proiectului a reunit cadre didactice universitare din patru țări: Italia, Spania, Irlanda și România, de la Università degli Studi Roma Tre (RomaTre), Fundació Universitària Balmes, University of Vic (UVIC), Trinity College Dublin (TCD), Universitatea de Vest din Timișoara (WUT), alături de cadre didactice de la instituţii din învățământul preuniversitar din aceste țări și reprezentanți e-Twinnings conectați online.

În deschiderea evenimentului a luat cuvântul doamna conf. dr. Leproni, manager de proiect, care a evidențiat principalele realizări ale partenerilor, alături de obiectivele de perspectivă ce cuprind publicarea unor articole care se situează în sfera de interes a proiectului și importanța eficientizării procesului de diseminare prin intermediul cercetării publicate. De asemenea, s-a mai subliniat „autonomia” platformei de proiect (https://dilectings.uniroma3.it/) în ceea ce priveşte evaluarea activităților digitale axate pe teme esențiale procesului de educație. Următorul pas este reprezentat de testarea setului de unelte digitale oferite de către echipa de la TCD ce urmează a sprijini colegii din învățământul preuniversitar pentru a crea lecții mai interesante, mai moderne și mai folositoare pentru generațiile viitoare.

Universitățile partenere au prezentat pe scurt modalitatea proprie de dezvoltare a platformei, arătând importanța subiectelor abordate și structura logică a acestora. S-au explicat printre altele fiecare cadru conceptual, starea actuală a cercetării în subdomeniul abordat, realizarea platformei digitale, schemele activităților digitale de predare, crearea modulelor online, monitorizarea candidaților participanți la activitatea de training digital, etc. Reprezentantul echipei irlandeze de la TCD (echipa Learnovate), Dr. Bilal Ahmad, a prezentat forma actuală a setului de instrumente digitale (https://dilectings.learnovatecentre.org/login) ce se află încă în lucru. Acesta a abordat partea tehnică a activităţii realizate împreună cu planificarea interacțiunii cu colegii din învățământul preuniversitar și cercetarea modalităților de adaptare a acestora la setul de instrumente digitale.

Echipele de la școlile implicate în proiect au prezentat propriile viziuni legate de activitățile descrise de către reprezentanţii echipelor universitare partenere. În finalul primei zile de proiect s-a discutat realizarea unui articol care să conțină toate perspectivele asupra procesului educativ digital bazat pe LDR (Lecturarea literaturii digitale) și DLL (Competenţe de literatură digitală).

A doua zi de proiect a fost dedicată workshop-ului DILECTINGS. La deschidere au participat doamna conf. univ. dr. Cătălina Armanca Ancuța, Prorector responsabil cu strategia de internaționalizare și diaspora și prof. univ. dr. habil. Dana Percec, Director interimar CSUD. Doamna Prorector Ancuța  a scos în evidență aria promițătoare de cercetare în care se încadrează proiectul și a accentuat caracterul esențial al parteneriatului dintre universități și școli în astfel de inițiative. De asemenea a afirmat faptul că proiectul se înscrie în politica de internaționalizare a UVT, care este un membru important al consorțiului UNITA. Doamna prof. dr. Percec a discutat despre a patra revoluție a erei digitale care se axează pe crearea de rețele asemenea proiectului DILECTINGS care reunește universități, școli, studenți și absolvenți. Doamna Leproni a continuat partea introductivă discutând despre rolul învățământului, tehnologiei și competențelor în sistemul educativ european contemporan. Managerul de proiect a subliniat că învățământul este cel mai bun serviciu pe care îl putem oferi oamenilor, idee ce definește identitatea europeană.

În sesiunea ce a urmat, moderată de către doamna conf. dr. Pârlog, echipele de la universitățile partenere au prezentat cele opt module digitale realizate în cadrul proiectului şi au explicat utilitatea conținutului acestora din punct de vedere al modernizării predării la clasă. Următoarea sesiune, moderată de către domnul conf. dr. habil. Crișan, a fost dedicată discuțiilor pe marginea feedback-ului formulat de către echipele școlilor partenere.

Partea a doua a zilei a fost menită a susține aplicabilitatea practică a proiectului printr-un workshop adresat școlilor partenere ce urmează a realiza un parteneriat e-Twinning. Acesta a fost moderat de către doamna profesoara Anna Raimondi și consultantul Cornelius O’Kelly, de la Istituto Comprensivo Vitruvio Pollione împreună cu Mariana Vadai și Lavinia Stănilă, profesoare ale Colegiului Național de Artă “Ion Vidu”. 

Pe lângă participanții din cele patru țări (prezenți atât fizic, cât și online), la dezbatere a contribuit și Maria Cristina Bevilacqua ambasador e-Twinning (online). Pe platforma europeană e-Twinning vor fi încărcate rezultatele acestei activități colaborative, ceea ce va duce la implementarea proiectului în școlile partenere. Rezultatele workshopului au fost prezentate în cea de-a treia zi a întâlnirii de proiect de la UVT, iar concluziile de ansamblu au evidențiat necesitatea derulării acestui tip de cercetare, focalizată asupra lecturii digitale, un element fundamental în formarea actualelor și viitoarelor generații de elevi, studenţi şi cititori, în general.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.