„DOINAȘ, CONTEMPORANUL NOSTRU”, un nou număr al revistei „Secolul 21” se lansează la UVT

Noua ediție a revistei „Secolul 21” va fi lansată joi, 30 martie, la Universitatea de Vest din Timișoara, sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. Evenimentul, moderat de prof. univ. dr. Loredana Pungă, va debuta cu intervențiile susținute de prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, Rector al Universității de Vest din Timișoara, Madlen Șerban, […]
UVT pentru elevi: program de pregătire pentru examenul de bacalaureat, webinare de dezvoltare personală și consiliere în carieră

La fel ca în ultimii ani, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) oferă elevilor din întreaga țară un amplu program de sprijin, format din sesiuni de pregătire pentru examenul de bacalaureat, webinare de dezvoltare personală și consiliere individuală în carieră. Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Gabriel Pirtea: „De mai mulți ani, într-o abordare devenită deja tradiție, UVT se află aproape de preocupările elevilor, viitorii […]
Premiul UNITER pentru Ida Jarcsek-Gaza, inițiatoarea specializării Artele spectacolului – Actorie în limba germană din cadrul UVT

În cadrul ediției din 2023 a premiilor Uniunii Teatrale din România (UNITER), actrița Ida Jarcsek-Gaza va fi distinsă cu Premiul pentru întreaga activitate. Personalitate marcantă a lumii teatrale românești, Ida Jarcsek-Gaza este, de mai bine de jumătate de secol, una dintre figurile emblematice ale Teatrului German de Stat Timișoara. Alături de sora ei, actrița Ildiko Jarczek-Zamfirescu, și de […]
”Future Summit Timișoara” la UVT: tendințe de viitor ale orașului în 2040

Universitatea de Vest din Timișoara va găzdui în data de 23 martie 2023 (în amfiteatrul A01, începând de la ora 10), evenimentul Future Summit Timișoara. Acesta își propune să aducă împreună comunitatea locală: tineri lideri, aleși locali și funcționari publici, antreprenori, investitori și oameni de cultură, care să regândească viitorul orașului dintr-o perspectivă a sustenabilității și inovațiilor tehnologice. […]
„Literatura română, încotro?” – o nouă conferință din seria „La UVT, Cultura este Capitală”

Subiectul mereu actual al literaturii va fi abordat vineri, 17 martie, de la ora 10:00, la Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara, unde Nicolae Manolescu, Varujan Vosganian, Gabriel Chifu, Răzvan Voncu, Horia Gârbea și Cristian Pătrășconiu vor dialoga în cadrul unei discuții antrenante, moderată de Mircea Mihăieș. Evenimentul face parte din programul cultural „La […]
„Antreprenoriat și finanțare pe piața de capital”: dezbatere consacrată pieței de capital, organizată de UVT și Bursa de Valori București

Universitatea de Vest din Timișoara, în parteneriat cu Bursa de Valori București, a organizat evenimentul „Antreprenoriat și finanțare pe piața de capital”, în cadrul căruia au fost lansate în dezbatere tematici legate de antreprenoriat și modalități de finanțare ale afacerilor prin piețele de capital. Au fost prezenți în cadrul evenimentului specialiști reprezentativi ai acestui domeniu de […]
UNITA DAYS la #UVT!

Ești student și vrei să pleci în străinătate cu o mobilitate UNITA, dar încă nu ești sigur unde? Vino la UNITA DAYS și cunoaște reprezentanți ai universităților din Portugalia, Franța, Italia și Spania.Ai trei zile ( 20 – 22 martie) în care poți descoperi oportunitățile și avantajele unei experiențe UNITA. Luni, 20 martie10:30-15:30Târg parteneri UNITA16:00-18:00Cafeneaua […]
Seismometru afiliat rețelei mondiale Raspberry shake, amplasat la UVT

Începând cu data de 9 martie 2023, Facultatea de Fizică a Universității de Vest din Timișoara deține propriul seismometru funcțional, instalat în rețeaua mondială Raspberry shake. Echipamentul se află la subsolul clădirii de pe Bd. V. Pârvan nr. 4 și permite monitorizarea în timp real a evenimentelor, oferind date despre activitatea seismică. Cu ajutorul seismometrului […]
UVT anunță deschiderea programului de pregătire pentru examenul de bacalaureat

În fiecare an, în semestrul al doilea, UVT vine în sprijinul elevilor de clasa a XII-a cu un program bine structurat de pregătire pentru examenul de bacalaureat. Cadre didactice universitare pregătesc în mod special și susțin activități pentru fiecare dintre disciplinele la care elevii urmează să susțină probe de evaluare. Participarea la aceste activități este […]
Despre știință, îndemânare și determinare în alpinismul de performanță, cu Horia Colibășanu

Care sunt secretele celor mai buni alpiniști din lume? Cum poți ajunge la performanțe remarcabile sau cum poți dezvolta abilitățile necesare pentru a face față provocărilor? Horia Colibășanu, unul dintre cei mai buni alpiniști ai României, va dialoga cu publicul pe aceste subiecte, în cadrul conferinței „Știință, îndemânare și determinare în alpinismul de performanță”. Evenimentul […]
